Personalități locale

Ion Petreuș

Ion Petreuș (n. 25 august 1945, Glod, Maramureș – d. 22 iunie 2002) a urmat studiile Școlii generale din Glod, Maramureș și a Școlii Populare de Artă din Baia Mare. Încă de mic copil, a învățat să cânte la fluier, apoi din vioară și din „zongoră”, cum e numită în partea locului chitara obișnuită. În adolescență a început să cânte, împreună cu fratele său Ștefan, la căminul cultural, câștigând și câteva concursuri de amatori.

Cu o voce particulară, ca o sumă a înaintaşilor anonimi.El s-a întrupat din strigături şi doina de jale. În Glod a auzit hora păcurarului care şi-a pierdut oile, horile munţilor. Redarea lor într-un timbru propriu a fost marea seducţie a personalităţii lui. Avea faţa luminată de merele grădinii din spatele casei, ştia lecţia suferinţei dar avea harul răbdării şi al nădejdii. Alături i-au stat zongura, doba, chiar fluierul pînă la dezlegarea vocii care nu poate fi imitată. A învăţat de pe la nunţi sau jocurile din şură să improvizeze în funcţie de împrejurări, să dea replici la provocări prin strigături ironice, cu haz. Era un om veselos, necazul şi-l stâmpăra cu hori care paradoxal îi bucura pe cei din jur.

A avut curajul şi şansa să dea o altă dimensiune omului înzestrat de pe văile noastre care îşi consuma gloria în hotarele a câtorva sate. A ştiut să capteze multe izvoare, să devină stăvilar şi moară de piclu.

Ion Petreuș a decedat, pe 22 iunie 2002, în urma unui accident petrecut în curtea casei, când s-a lovit la cap și a murit apoi la secția Neurochirugie a Spitalului Județean Maramureș.

Ștefan Doru Dăncuș

Ștefan Doru Dăncuș, 4 august 1968, loc. Ieud, jud. Maramures; A publicat poezie, proză, eseu în majoritatea revistelor literare din România. Realizator (din 4 în 4 ani) al „Antologiilor Revistei SINGUR” (proză şi poezie).
A debutat editorial cu volumul “Dormi în pace, Doamne! Antidiavolul”, poezie-eseu, (Ed. Euphorion, Sibiu, 1996).
Alte volume editate: „Să ne naştem de Sus” (dialog între Ştefan Doru Dăncuş şi Mihai Pop, directorul Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş); „Lume de mântuială.Amândoi”, poezie; „Apocalipsa după Dăncuş”, poezie-eseu; „Casa memorială Dăncuş”, poezie-eseu, „Întoarcerea poetului risipitor”, poezie, “Bocitorii. Aşteptătorul” (proză), toate la Editura SINGUR, între 2002-2007, “Sex cu femei” (roman, în colaborare cu Adrian Suciu, Ed. Tritonic, 2008 şi 2009 – ediţia a II-a), “Poveşti pentru Gabriella” (roman, Ed. Limes, Cluj, 2009), „Scrum/Cendre” (poezie, ediţie bilingvă româno-franceză, Ed. Grinta, Cluj, 2010), „Bărbatul la 40 de ani” (roman, volumul I, Ed. Criterion Publishing Int., Bucureşti, 2010), „Bărbatul la 40 de ani” (roman, volumul I, reeditare, Ed. Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2011), „Casa memorială Dăncuş” (antologie poetică de autor, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2011, ”Eliberarea” (sociologie-eseu, Editura Singur, Târgoviște, 2012), „Avocaţii Cerului” (roman-eseu, Editura Singur, Târgovişte, 2013), „Domnu’ Bumb” (roman, Editura Tribuna, Cluj, 2014), ”Caietul albastru” (poezie, Editura SINGUR, Târgoviște, 2015), ”Manual de gesturi inutile” (proză scurtă, Editura Singur, 2016), ”Avans și lichidare” (poezie, Editura SINGUR, Târgoviște, 2016), ”Umblând pe-aici” (proză scurtă, Editura Singur, 2017).

Unele din cărți au fost reeditate.

Marian Ilea

Marian Ilea, născut în 1959 la Ieud (Maramureș), prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește la Baia-Sprie, localitate multietnică de veche tradiție minerească, model pentru ciclul său „Medio-Monte” (vechiul nume roman al orașului).

După ce a frecventat, de la sfârșitul anilor ʼ80, cenaclurile bucureștene „Universitas” (Mircea Martin) și „Junimea” (Ovid Crohmălniceanu), începe să publice proze în reviste, primul său volum (1990) e salutat cu Premiul pentru proză la Târgul Național de Carte de la Cluj. Ziarist la cotidianul Glasul Maramureşului din Baia-Mare, cofondator-director al revistelor de cultură Archeus și Informația zilei, va regiza și documentare și docuficțiuni pentru antena independentă de televiziune AXA TV/Maramureș TV din Baia-Mare.

Prima sa piesă de teatru a obținut Premiul 1997 pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este. A mai primit: Marele Premiu pentru proză ASPRO (1999), Premiul pentru proză ASB (2000), Premiul pentru proză Liviu Rebreanu (2005) al Academiei Române (pentru cărți din ciclul „Medio-Monte”) etc.

Volume publicate (selectiv):

Desiştea, proză, Cartea Românească, 1990.

Desiştea II, proză, Cartea Românească, 1996.

Ariel, piesă de teatru, Cartea Românească, 1997.

Povestiri din Medio-Monte, proză, Cartea Românească, 2000.

Vacek, microroman, Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Medio-Monte, antologie de proză, Dacia, 2003.

Povestiri cu noimă, Dacia, 2006.

Înțeleptul, proză, Tracus Arte, 2013.

Petrecerea, teatru, Tracus Arte, 2013.

Capra germană și gramofonul, proză, Tracus Arte, 2014.

Amintiri din casa scării, roman, Limes, 2014.

Arca lui Giorgio, teatru, Tracus Arte, 2015.

Berăria Luther, proză, Eikon, 2015.

Herina, antologie de proză, Polirom/Cartea Românească, 2016.

Nopțile din Mittelstadt, proză, Cartea Românească, 2018.

Zeppelinul Piticului, proză, Paralela 45, 2018

Traian Bilțiu-Dăncuș

Traian Bilţiu-Dăncuş s-a născut la 29 noiembrie 1899 în localitatea Ieud, Maramureş. Începând cu anul 1920 urmează cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, după absolvire ocupând un post de profesor la Şcoala Normală din Sighetu Marmatiei. Un an mai târziu pleacă la Paris, pentru a-şi desavârşi studiile. Se întoarce la Sighet în 1927, fiind încadrat la Liceul „Dragos Voda”. După Dictatul de la Viena se refugiază la Bucureşti unde a predat la mai multe şcoli pâna la pensionare.

Ca pictor a ramas ancorat în ruralitatea maramureşană pe care a zugrăvit-o în multiple ipostaze, cu har şi o evidentă nostalgie. Este suficient să enumerăm o parte dintre picturile sale pentru a constata că sufletul său artistic a rămas credincios acestui colţ de ţară: „Pereche maramure-şeană”; „Mulsul măsurii la Săpânţa”; „Biserica din Şes-Ieud”; „Pastorală maramureşeană”; „Moş Vlad din Cuhea”; „Am fost şi-om si”- ultima pictată după plecarea forţată la Bucureşti, fiind de altfel una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale datorită mesajului puternic transmis prin titlu.

Deşi format la şcoli de prestigiu în domeniu şi într-un mediu propice dezvoltării mijloacelor de expresie specifice modernismului, Traian Bilţiu-Dăncuş este perceput mai ales ca un exponent al tradiţionalismului, acest fapt fiind generat de temele abordate, aproape exclusiv inspirate de satul şi natura maramureşeană. Nu este exclus ca în lumea mondenă şi capricioasă a capitalei să fi fost etichetat ca un artist marginal, provincial dar pentru maramureşeni este fară echivoc plasat exact în centrul lumii noastre edificate pe tradiţii, poveşti şi legende. Lucrări precum „Zi de primăvară” sau „Legenda Cingălăului”- ultima, o interpretare vizuală a miturilor cu uriaşi care au populat în vremuri imemoriabile plaiurile maramureşene, par a fi coborâte direct din povestirile bătrânilor, au un uşor substrat naiv dar şi o amprentă locală de netăgăduit. În lucrările sale „clasice”, observăm o tuşă specifică artistului, care îl face uşor de recunoscut, o tratare serioasă a subiectelor, precum şi o serie de elemente de decor (icoane, blide, străiţi, etc.) care vin să completeze şi să sublinieze specificitatea locului.

Este unul dintre coloniştii băimăreni ai Şcolii de pictură a lui Hillosy Simon, unde a fost prezent în verile anilor 1921, 1922, 1023, 1924 si 1926 .

Traian Bilțiu Dăncuş a pictat frescele din interiorul Bisericii de zid cu hramul „Sfinții Arhangheli” din Sarasău, județul Maramureş, construită în Evul Mediu şi datată undeva între secolele 15-16.

Ioan Bilțiu-Dăncuș

Ioan Bilțiu-Dăncuș (n. 13 martie 1892, Ieud, Maramureș, comitatul Maramureș, Regatul Ungariei – d. secolul al XX-lea) a fost delegat al Reuniunii învățătoriulor români din Maramureș la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
A urmat Școala Normală de învățători din Sighet, Cursurile fără frecvență ale Universității din Cluj. A fost învățător, profesor de limba română si franceză la liceul Dragoș Vodă din Sighet.

A înființat prima gazetă românească din Maramureș, ziar Sfatul din Sighet. A desfășurat o intensă activitate publicistică, colaborând la publicațiile locale Sfatul, Gazeta Maramureșeană, Maramureșul, Graiul Maramureșului, precum si la diverse publicatii centrale.
În noiembrie 1918 a fost secretar al Consiliul Național Român al comitatului Maramureș. La 1 decembrie 1918 a reprezentat Reuniunea învățătorilor români din comitatul Maramureș.

În 1919 a fost luat prizonier de trupele maghiare pe linia demarcațională de la Săpânța, dar a fost salvat de armata română care între timp ocupase zona.

Petre Bilțiu-Dăncuș

Învăţător român, tatăl lui Ion Bilţiu-Dăncuş si Titus Bilţiu-Dăncuş. Docent la Şcoala confesională din Vişeu de Jos (1882). Docent secundar la Şcoala confesională din Ieud (1885). A activat şi în planul luptei pentru emanciparea economică a satului.

Dumitru Gorzo

Dumitru Gorzo (n. 21 martie 1975, Ieud, Maramureș) este un artist plastic (pictor, grafician, sculptor) român. Multe dintre lucrările sale fac aluzie la viața politică și evenimentele traversate de societatea românească, Gorzo declarându-se împotriva izolării de viața reală prin intermediul artei. Viziunea parodică pe care o propune în legătură cu unele problemele ale societății din România l-a transformat într-un artist controversat.

Gorzo este un promotor al artei erotice (pe care însuși o numește pornografică), explicându-și afilierea ca nevoia de a parcurge un capitol al istoriei artei până de curând neglijat în România.

A făcut parte, alături de Nicolae Comănescu, din grupul artistic Rostopasca.

Vasile Hotico

Vasile Hotico s-a nascut în 28 noiembrie 1922, în comuna Ieud, Maramureș.

Din clasa a V-a a studiat la Sighetu-Marmației, la Liceul Pedagogoc, liceu care se numea pe atunci Școala Normală, clasa a V-a de acum fiind echivalentă cu prima clasă de liceu. Acolo a termint cele 7 clase ale liceului, orientându-se spre Academia Teologică de la Oradea, instituție de mare prestigiu. Termină cu bine studiile, studii ce sunt făcute în perioada celui de-al doilea război mondial. După absolvire, predă un an latina la Liceul Dragoș Vodă, după care se căsătorește și se hirotonește pe sema comunei Borșa din Maramureș.

Fiind preot greco-catolic, vicar al Maramureșului, este arestat la 24 ianuarie 1949, pentru refuzul de a trece la ortodoxism. Deși a fost torturat în timpul anchetei la securitate, a refuzat categoric să treacă la o altă religie. Drept urmare a fost condamnat la 8 ani temniță grea. A fost eliberată în 1956, însă după nici patru ani este rearestat și condamnat din nou la alți 8 ani de închisoare, pentru același motiv: refuzul de a renunța la catolicism. De această dată a fost reținut doar trei ani. Detenția a avut-o la penitenciarele Sighet, Cluj și Aiud.

Vasile Hotico a avut 6 copii, 3 băieți și 3 fete. Soția lui a murit în 1967, ramânând văduv. A desfășurat o activitate bogată în perioada de dinainte de revoluție, fiind urmărit de securitate. După 1990 devine protopop al Sighetului și vicar foraneu al Maramureșului Istoric. Participă și la reactivarea parohiilor românești de peste Tisa, din actuala Ucraină.

Este răpus de greutățile vieții dar și de anii bătrâneții, pe 5 ianuarie 1995.

Unul din fiii săi este Pr. Hotico Vasile, protopop de Iza-Vișeu și paroh la Dragomirești.

Ultima actualizare: 10:50 | 8.05.2024

Sari la conținut