Ateliere meșteșugărești tradiționale

Comuna Ieud se mândrește în lume și prin intermediul atelierului tradițional de pe teritoriul localității care se găsește în capătul satului, înainte de noua biserică de lemn, pe o străduță îngustă peste apă. În această gospodărie se poate vizita un complex mecanic încă funcțional cu moară, piuă și vâltoare.

Moara de apă era folosită la măcinarea cerealelor, pentru a se obținere făină.

Moara de apă are la bază o arhitectură vernaculară tradițională asemănătoare sistemului Kaplan, cu roată orizontală și ax vertical. Pentru că râul nu are debitul foarte mare localnicii au construit mici baraje pentru a asigura fluxul de apă necesar funcționării morii.

Odată cu trecerea timpului au dispărut și morile de apă, astfel că în zilele noastre foarte puține au mai rămas în funcțiune, fiind înlocuite de cele moderne.

Ieudenii păstrează această instalație tradițională ca pe o adevărată comoară a satului.

Piua și vâltoarea
Printre instalaţiile tehnice ţărăneşti care completează moara de apă sunt pivele şi vâltorile, legate de industria casnică textilă, în special a celor din lână. Construcţii confecţionate în întregime din lemn, acţionate prin energie hidraulică, sunt înşirate pe cursul râului.

Cu origine străveche şi mecanisme tehnice asemănătoare ca elemente esenţiale, pivele prezintă numeroase tipuri şi variante, mai arhaice ori mai evoluate.

Ele s-au dezvoltat cu precădere în unele zone favorizate prin condiţii naturale propice: apă cu debit suficient, pe cât se poate constant şi ferit de îngheţ pe timp de iarnă, lemn de diferite esenţe: stejar, fag şi arin, materie primă pentru prelucrarea stofelor şi ţesăturilor de lână: dimie, pănură, cioareci, sumane, cergi, velniţe, plocade, pături, pricoiţe etc.

Piua aparţine unui tip aparte, cu maiele suspendate vertical, cu acţionare verticală. Elementele componente ale mecanismului sunt: roata de lemn cu 12 cupe, fusul orizontal (axul) şi două ciocane (maie).

Vâltoarea face parte integrantă din ansamblul pivei şi are formă tronconică, căptuşită prin scânduri cu două cercuri. Apa intră cu viteză pe un jgheab aşezat deasupra, imprimând ţesăturilor introduse acolo o mişcare de rotire, ca la maşinile de spălat din zilele noastre.

Vâltoarea are forma unui trunchi de con realizat din scânduri ușor distanțate, în care cade de la înălțime un șuvoi de apă astfel dirijat încât să formeze un vârtej care răsucește ore în șir țesătura de lână rară, pentru a intra la apă și pentru a-i scoate părul, facând-o pufoasă și mai ușoară decât cea bătută în piuă. Tot în vâltoare era îngroșată și țesătura pentru gubă, o piesă vestimentară de iarnă caracteristică Maramureșului, deosebită de suman prin croi și prin intercalarea de smocuri de lână în textură. Vâltoarea era și este utilizată și pentru spălarea pieselor de lână sau, mai recent, a covoarelor moderne.